anvelope all season

Este rentabil sa folosim anvelope all season?

Se spune că un set de anvelope all season îmbină caracteristicile anvelopelor de iarnă cu cele ale anvelopelor de vară. Până nu demult ele erau un compromis din punct de vedere al circulației pe drumurile din România pe timp de iarnă, dar în prezent se aplică ordonanța guvernamentală din 2011. Aceasta obligă toți șoferii ca să aibă dotat autoturismul cu anvelope de iarna pe timpul sezonului rece.

Totuși, există șoferi care aleg să circule doar cu două anvelope de iarnă în sezonul rece, respectiv două anvelope de vară în sezonul cald, pe care le folosesc simultan cu două anvelope all season pe tot parcursul anului.

În felul acesta, există o serie de economii de costuri: schimbarea sezonieră a anvelopelor costă cu 50% mai puțin și, în cazul necesității achiziționării de anvelope noi, se vor cumpăra doar două în loc de patru.

Însă, întrebarea la care vrem să răspundem astăzi este… cât de rentabil este să circulăm așa?

Anvelope all season – compromis sau confort?

În această perioadă, costul cauciucurilor noi nu este accesibil tuturor românilor. De aceea, mulți dintre ei aleg anvelope second hand. Însă, am scris chiar iarna trecută despre riscurile la care se supun șoferii care cumpără anvelope de iarna ieftine.

Dacă alegem o variantă intermediară – anvelope all season -, putem spune că, la o primă vedere, avem parte de un compromis: ele nu se vor comporta la fel de bine pe zăpadă precum anvelopele de iarnă, și nici la fel de bine pe asfalt ca anvelopele de vară.

Cu alte cuvinte, cauciucurile adaptate pentru toate sezoanele sunt mai moi decât cele de vară dar mai tari decât cele de iarnă. Profilul lor este ceva mai pronunțat decât al celor de vară, însă asta se datorează faptului că trebuie să reziste în timp și, nicidecum, că trebuie să reziste mersului pe zăpadă.

În ce situații este un compromis folosirea de anvelope all season?

Ei bine, există două posibilități:

1.Conduci mult în afara orașului

Mersul în afara orașului poate însemna drum înzăpezit, teren accidentat și condiții meteorologice dificile, față de care un set de anvelope all season ar rezista într-o măsură mai mică decât un set de anvelope special destinat unor trasee dificile.

Dacă ești un șofer care conduce pe distanțe lungi și mai mult în afara orașului decât în localitate, atunci pentru tine alegerea unui set de anvelope all season (chiar și doar două, pe față), ar putea fi un compromis. 

În acest caz, costurile inițial reduse ar putea duce la costuri neașteptate, în cazul unei defecțiuni.

2. Conduci mult în oraș

Un șofer care utilizează, pe timp de iarnă, mașina mai mult în localitate decât în afara ei (pe deplasări scurte), nu va avea parte de drumuri înzăpezite, înghețate sau de condiții dificile la fel ca în afara orașului.

De aceea, dacă ești un astfel de șofer, pentru tine nu poate fi un compromis dacă alegi să circuli iarna cu două anvelope all season, pe care le folosești și restul anului.

În acest caz, poți economisi și, atât timp cât nu te expui la pericole și circuli cu prudență, riscurile sunt diminuate. 

Anvelopele all season pot fi folosite tot timpul anului, deoarece ele sunt mai rezistente la uzură în comparație cu cele de vară.

Unde sunt utile anvelopele all season?

Dacă conduci într-o zonă geografică în care, pe timpul sezonului rece, nu este zăpadă, acolo sunt utile aceste anvelope.

Dacă afară este frig, însă nu este zăpadă, frânarea pe asfalt cu un set de anvelope all season, având material mai moale decât cele de iarnă, poate avea aderență mai bună.

Totuși, dacă frânezi pe zăpadă cu anvelope all season, ele îți pot transforma mașina într-o sanie și, crede-ne, nu vei avea parte de momente fericite.

Un set de anvelope all season este util în zonele unde asfaltul este umed sau uscat, însă nu înghețat. De aceea, recomandarea noastră este: în România, oriunde ai conduce, pentru siguranța ta, dotează-ți mașina cu anvelope de iarnă în timpul sezonului rece.

P.S.: La iTyres, avem pentru tine o gamă completă de anvelope de iarnă dar și all season, la prețuri accesibile. Aruncă o privire dacă ai nevoie de anvelope noi 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *