Anvelopele de vara – la fel de important sa ne reintoarcem la ele?

În legislația românească există OG 5/2011 care stipulează necesitatea de a avea autovehiculele proprietate personală echipate cu anvelope de iarnă, un act normativ controversat dar pe care românii l-au luat în serios, în primul rând din cauza amenzilor mari aplicate pentru nerespectarea sa, dar și pentru că participanții la trafic este foarte posibil să se fi convins de eficacitatea sa cu ocazia diferitelor evenimente din trafic.

Dar nu despre anvelopele de iarnă ne-am propus să discutăm azi. Iarna cu dificultățile ei, cu șoselele acoperite de zăpadă și cu drumurile închise a trecut și sezonul călduros a început. Probabil că o parte dintre șoferi au făcut trecerea de la anvelope de iarnă la anvelope de vară, dar unii dintre ei mai ezită, considerând că necesitatea de a avea două seturi de cauciucuri este mai mult o găselniță a producătorilor de anvelope, care vor dor să/și vândă marfa. În cele ce urmează vom încerca să vă dăm câteva motive pentru care această teorie este una validă.

În primul rând, sezonul cald este acela în care conducătorii auto se simt mai în largul lor la volan, nefiind nevoiți să circule cu precauție. Condițiile climaterice le permit să circule mai rapid și să-și testeze mașinile la adevăratul lor potențial. Anvelopele de iarnă nu permit acest lucru din cauza șanțurilor specifice, făcute special pentru a permite frânarea și a evita deraparea precum și a materialului din care sunt făcute aceste anvelope. Ele sunt proiectate pentru a oferi maximul de eficacitate la temperaturile și în condițiile de iarnă, diminuându-și performanțele pe timp de vară. Anvelopele all season sunt o soluție de compromis, ele oferind o performanță medie, care să împace nevoia de viteză cu necesitatea de a fi precaut și a circula în siguranță pe timpul iernii.

În al doilea rând, cauciucurile de vară au șanțurile mai adânci și permit evacuarea apei mult mai rapid pe un carosabil umed și se pretează mai bine pentru asemenea condiții des întâlnite. Se vor evita acvaplanarea și deraparea, oferind un plus de siguranță mașinii pe timpul verii, mai ales la drum lung. Este interesant că până la urmă schimbarea anvelopelor dinspre iarnă spre vară este o chestiune care are de a face tot cu siguranța în timpul traficului.

În al treilea rând, anvelopa de vară se va comporta mai bine la drum, la ocolirea obstacolelor sau în cazul virajelor bruște, evitându-se încetinirea mașinii și astfel orice accidente care ar putea rezulta din manevrele neașteptate sau calcularea greșită a timpilor de manevră. Pe de altă parte, se estimează că anvelopele de vară frânează cu circa 15-20 % mai rapid decât cele all season, fiind de un real ajutor într-o situație critică. Inutil să mai spunem că frânarea în timp util poate face diferența dintre viață și moarte.

Sperăm că cele de mai sus v-au făcut să luați în calcul trecerea la anvelope de vară iar dacă ați făcut-o deja, că v-au întărit certitudinea că ați luat o decizie corectă. Vă dorim zile însorite în trafic și sperăm că șofatul va continua să fie o plăcere pentru dumneavoastră, una la care să fi contribuit într-o oarecare măsură și noi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *