cumperi anvelope online

Sa am incredere sa cumpar anvelope online?

Tu cât de des cumperi online? Ai avut până acum momente în care să nu cumperi un produs pentru că nu ai avut încredere în magazinul online respectiv? 

Ei bine, probabil tuturor li se întâmplă acest lucru. Avem în România foarte multe magazine online de unde putem alege, de la universale la magazine de nișă. Însă, ce facem atunci când dorim să achiziționăm online un produs pe care, în mod normal, l-am fi cumpărat dintr-un magazin fizic specializat? 

Asta este întrebarea cu care multe persoane se confruntă și înainte să achiziționeze anvelope online

Dacă încă nu ești hotărât că achiziționarea de anvelope online este pentru tine, te invităm să citești în continuare.

Așa cum am vorbit într-un articol anterior despre avantajele achiziționării de cauciucuri online, poți avea anumite avantaje dacă alegi să cumperi online în loc să te deplasezi la un magazin fizic. Iată care sunt acestea. 

Motive să cumperi anvelope online

#1 Preț corect

În mediul online, te poți informa imediat cu privire la prețul produselor pe care le cumperi. Poți folosi comparatoare de preț, precum compari.ro, spre exemplu, ca să afli unde găsești același produs la un preț mai mic.

Așadar, este destul de greu să fie adaosuri comerciale foarte mari. De aceea, în general, se practică același nivel de preț la toate magazinele online, cu excepția perioadelor de reduceri când ele variază în funcție de înțelegerea pe care o pot obține proprietarii magazinului cu furnizorul. 

În magazinele fizice, prețul poate să difere cu o marjă mai mare. 

#2 Mai mult confort

Atunci când decizi să achiziționezi anvelope online, ai libertatea de a căuta produsul dorit cât de mult timp vrei. Poți să comanzi la orice oră vrei și știi că produsul îți va fi livrat la adresa indicată de tine. Așadar, nu presupune niciun efort din partea ta, cu excepție plata transportului, în anumite cazuri.

Totuși, costul tău aferent achiziției este mai mic decât dacă ai face aceeași achiziție dintr-un magazin fizic. Imaginează-ți costul de timp și bani pentru deplasarea până la acel magazin, cost care poate crește dacă nu decizi să cumperi de la magazinul respectiv și dorești să te deplasezi la altul pentru a face achiziția.

Efortul tău de a comanda este mult mai mic, iar costurile tale sunt mai mici.

#3 Ai libertatea de a te informa

Online, te poți informa pe foarte multe site-uri sau magazine online similare despre produsul pe care ești pe cale să îl achiziționezi. Poți afla păreri despre el pe diverse forum-uri, de la utilizatorii care l-aum cumpărat și folosit în trecut. Poți citi articole de specialitate despre acel produs, poți chiar urmări videoclipuri cu produsul în funcțiune. 

Depinde foarte mult de produs, însă. Totuși, ai libertatea să te informezi cât de mult dorești înaitne atât cu privire la produs, cât și cu privire la magazinul online de unde vrei să cumperi.

Cum îmi dau seama dacă să am sau nu încredere într-un magazin?

Majoritatea clienților care cumpără online aleg un magazin pe criteriul prețului produsului pe care vor să-l cumpere, urmat de criterii precum: design-ul site-ului, ușurința de a găsi produsul rapid, ușurința de a găsi informațiile de contact, informațiile pe care le furnizează despre produsul respectiv.

Când vine vorba de anvelope online, știm că este un produs foarte important pentru siguranța ta de și a celor din jur. De aceea, recomandăm să nu te lași influențat prea mult de criteriul preț, pentru că, în caz că ai găsit un set de anvelope noi la un preț mult mai mic decât pe alte site-uri, atunci există riscul ca acele anvelope să fie de fapt vechi.

Ce înseamnă asta? Deși acele anvelope nu au fost montate pe nicio mașină, ele pot proveni dintr-un stoc mai vechi sau foarte vechi, care a stat mult timp în depozite, iar acest lucru nu e bun deloc. Contează foarte mult vârsta anvelopelor, iar aceasta trebuie confirmată de magazinul online de la care cumperi prin intermediul codului DOT de 4 cifre, unde primele două sunt numărul săptămânii și ultimele două sunt numărul anului de fabricație.

Dacă cumva ești mințit în legătură cu această informație, riști să iei anvelope care se pot uza în timp scurt, iar magazinul online respectiv riscă amenzi foarte mari.   

Citește termenii și condițiile

Un magazin online de anvelope auto este de încredere dacă are un set de termeni și condiții bine întocmit, de unde poți afla informații precum: denumirea firmei din spatele acelui magazin online, adresa acesteia, informații de confidențialitate privind datele dale personale, precum și obligațiile magazinului online respectiv față de clienții săi.

De asemenea, un magazin online respectabil trebuie să aibă datele de contact ale ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului). 

În plus, este recomandat să afli și modalitățile de plată pe care acesta le pune la dispoziția clienților săi. Este benefic să ai la dispoziție și opțiuni de plată prin card bancar, chiar și în rate fără dobândă.

Cu toate acestea, noi credem că în România anului 2016, peste 95% din magazinele online care există pe piață sunt de încredere. Cu timpul, legislația românească s-a dezvoltat și în acest sens, astfel încât să nu dea șansa magazinelor fantomă sau frauduloase să existe pe piață. 

Tu știi alte motive pentru care să achiziționezi anvelope online?

One thought on “Sa am incredere sa cumpar anvelope online?

  1. Anvelope Bucuresti

    Cand faci pana si schimbi anvelopa, pe urma stii sigur ca trebuie sa cumperi alta noua. Sau second hand. Sunt multe magazine care ofera la preturi diferite aceste accesorii si piese auto, de la anvelope auto ieftine si pana la cele mai scumpe, de marca!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *